Tu știi ce fel de apă bei de la izvor?


31 probe testate



Despre apa potabilă din natură

Apa dintr-un puț, o fântână sau un izvor, trebuie verificată periodic pentru că aceasta nu este tratată chimic pentru a fi sigură pentru băut.
Atunci când apele pluviale sau alte surse lichide toxice, se infiltrează în pânza freatică, izvoarele de suprafață sau de adâncime au de suferit și calitatea apelor poate fi compromisă.
Apele de izvor sunt de cele mai multe ori filtrate de straturi de pietre și/sau nisip, astfel încât apele din natură pot avea o claritate excepțională.
Însă, conținutul chimic nu este vizibil cu ochiul liber și aici intervenim noi cu teste concludente pentru a verifica calitatea apei.

Legi privind calitatea apei potabile

Apa se găsește în natură în multe forme și cu o mulțime de substanțe organice sau anorganice dizolvate în ea sau în suspensie.
În funcție de aceste substanțe din apă, aceasta poate să fie declarată potabilă sau nepotabilă.
În România există 2 legi care reglementează cu calitatea apei:
1. Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile.
2. Legea nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.

Tipuri de apă destinată consumului

În cele două legi, apa potabilă este definită că fiind apă destinată consumului uman, după cum urmează:
a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei, ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman.
c) apă provenind din surse locale, precum fântâni, izvoare etc., folosită pentru băut, gătit sau în alte scopuri casnice.

Recomandări celor ce consumă apă din izvoare

Se recomandă verificarea surselor pe cât posibil, de pe grupuri de interes sau persoane care consumă apă frecvent din acele izvoare.
Lucrările de amenajare sau construcție în zona de izvor, pot duce la deterioararea calității apei consumate.
Gustul , mirosul și culoarea apei ar trebui să fie primele 3 criterii după care un consumator poate distinge o calitate slabă a apei.
Cine dorește o testare a calității apei de la izvorul frecventat, o poate face lăsând un email cu locația sau coordonatele GPS, la adresa de mail contact@stropderoua.ro

Ce parametri urmărim?

O mare parte din acești parametri se găsesc și pe buletinele de analize de laborator pentru determinarea calității apei potabile.

  • 1.pH - potențialul de hidrogen
  • 2.EC - conductivitatea electrică
  • 3.TDS - totalul solidelor dizolvate
  • 4.Nitriți - NO2 sunt săruri ale acidului azotos
  • 5.Nitrați - NO3 sunt săruri ale acidului azotos
  • 6.Duritate - conținutul total de săruri solubile de calciu și magneziu
  • pH

    PH-ul reprezintă concentraţia ionilor de hidrogen dintr-o soluţie, iar scara pH care merge de la 0 la 14 unităţi se foloseşte pentru a măsura aciditatea şi alcalinitatea soluţiei.?
    PH-ul apei este foarte important, fie că vorbim de apa de la robinet sau cea de la fântână şi numai un pH între 6,5 si 9 este tolerabil de către corpul uman, deşi există necesităţi diferite pe plan intern şi extern. Valorile apei de la robinet pot diferi de la o regiune la alta. În regiunile cu sol calcaros apa obţinută din subsol este, de exemplu, mai alcalină.
    Cu un pH de la 0 la 7, apa poate fi considerată acidă, dacă pH-ul este 7 apa e considerată neutră, iar peste acest nivel putem vorbi de apă alcalină. Indicele nu măsoară toxicitatea apei, în schimb acesta trebuie înţeles în raport cu necesităţile corpului uman. Şi alte substanţe pe care le bem (sucuri, alcool) sau le folosim pe piele (săpunurile, pasta de dinţi, şampoanele etc.) au un pH specific. De pildă, cele mai multe ape de băut din comerţ au pHul 7, berea are un pH în jur de 5, iar sucurile între 5 şi 6. Sângele şi celulele noastre trebuie să fie uşor alcaline, ele au un pH între 7,35 şi 7,5, dar ele sunt influenţate şi de apa extrasă de organism din alimentele pe care le mâncăm.
    Astfel, apa de băut are rolul de compensa o alimentaţie prea acidă care ne poate deregla metabolismul. Aceasta mai ales în cazul în care rinichii nu sunt sănătoşi, deoarece acestora le revine importanta sarcină de a regla aciditatea sau alcalinitatea din sânge (urina are valori ce pot varia între 4,8 si 8). Extern, pielea sănătoasă are însă în mod normal un pH între 4,5 şi 6, adică uşor acid, şi de aceea o serie de produse cosmetice au acelaşi nivel de pH.
    Pentru PH, legea nr. 458 /2002 privind calitatea apei potabile, prevede: valori intre 6.5-9.5

    NO3/NO3

    Nitraţii - NO3 indică modificări în timp ale calităţii apei, cauzate de surse de impurificare specifice acestui tip de compuşi. Nitraţii (NO3) sunt componenţi chimici fără culoare, miros sau gust care contaminează pânza freatică datorită agriculturii intensive.
    Fertilizatorii cu azot folosiţi pentru îmbogăţirea solului sunt sursa numărul 1 de nitraţi din apa potabilă, pe când cea de-a doua sursă principală o reprezintă deşeurile umane şi excrementele animale. Acestea pot contribui la contaminarea atât a apelor potabile urbane, cât şi a celor îmbuteliate. Un nivel ridicat de nitraţi face apa nepotabilă şi periculoasă. Printre efectele consumului de apă cu nitraţi peste limită se numără problemele gastrice, diareea, urticariile şi iritațiile şi până la methemoglobinemie – numită şi “blue baby syndrome” şi care se manifestă întâi prin probleme respiratorii din cauza oxigenării insuficiente a sângelui intoxicat, putând duce prin asfixiere, ulterior, la moartea bebelușului.
    Nivelul legal maxim acceptat de nitraţi în apă e de 50 mg/l, însă medicii pediatri recomandă un nivel maxim de 10 mg/l în cazul copiilor.
    Pentru nitraţi, legea nr. 458 /2002 privind calitatea apei potabile, prevede:50.0 mg/l

    Nitriţii - NO2 indică modificări în timp ale calităţii apei, cauzate de surse de impurificare specifice acestui tip de compuşi. Odată ingeraţi, nitraţii se transformă în nitriţi (NO2) – substanţe mult mai toxice decât nitraţii în urma contactului cu microflora bacteriană a stomacului.
    Pentru nitriţi, legea nr. 458 /2002 privind calitatea apei potabile, prevede:0.5 mg/l

    EC/TDS

    Conductivitatea electrică se referă la proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric. Conductivitatea apei creşte odată cu conţinutul ei în substanţe dizolvate.
    Apa, în general, indiferent de sursă conţine pe lângă molecule de H2O (apă pură) şi o mulţime de alte substanţe. Pe masură ce purificăm apa, conductivitatea scade. Conductivitatea apei ne dă informaţii despre compoziţia ei chimică şi reprezintă concentraţia de ioni şi mişcarea lor.
    Pentru conductivitatea electrică, legea nr. 458 /2002 privind calitatea apei potabile, prevede: 2500 uS/cm


    Totalul solidelor dizolvate (TDS) este o măsurătoare a conținutului combinat al tuturor substanțelor anorganice și organice conținute într-un lichid aflat sub formă moleculară, ionizată sau de micro-granule suspendate (coloidale de sol).
    În general, definiția operațională este că solidele trebuie să fie suficient de mici pentru a supraviețui filtrarării printr-un filtru cu pori de 2 micrometri (dimensiunea nominală, sau mai mici). Totalul solidelor dizolvate sunt de obicei considerate, numai pentru sistemele de apă dulce, deoarece salinitatea include unii dintre ionii ce constituie definiția totalului solidelor dizolvate.
    Principala utilizare a unui TDS este în studiul de calitate al apei pentru pârâuri, râuri și lacuri, deși solidele dizolvate nu sunt în general considerate ca fiind poluanți primari (de exemplu, nu sunt considerați a fi asociați cu efecte asupra sănătății), ci sunt utilizați ca o indicație a caracteristicilor estetice ale apei potabile și ca un indicator de ansamblu a prezenței unei game largi de contaminanți chimici.